• Web Cube
  • Niciun comentariu

Cluster Mobilier Transilvan a participat la Salonul de la Milano

În perioada 15 aprilie – 18 aprilie 2015, la Milano, a avut loc o expoziție de mobilă de referință, și anume “Salone del mobile Milano”, ediția aniversară cu numărul 54. A fost un eveniment internațional de mare anvergură ce a reunit sub același acoperiș aproximativ 2.600 de expozanți și peste 310.840 de vizitatori . Printre participanți s-a numărat și Cluster Mobilier Transilvan, o asociație a firmelor din industria mobilei românești.

Salonul de la Milano este prezent printre activitățile de profil încă din 1961, la acea dată asigurând promovarea produselor de mobilier și accesorii italiene. A făcut-o atât de bine încât în curând mobila italiană era cunoscută în toată lumea, iar Salonul s-a transformat treptat într-un eveniment cu participare internațională, la ultima ediție peste jumătate din vizitatori venind din toate colțurile lumii.

La târgul internațional de mobilă de la Milano au fost prezenți principalii furnizori din întreagă lume, aceștia prezentând o gamă largă de mobilier, accesorii și produse conexe.

Creativitatea, utilitatea, design-ul și inventivitatea au fost atuurile puse în evidență de către expozanți iar accesorile au fost special create pentru a satisface orice gust.

În cadrul salonului s-au desfășurat în paralel o serie de evenimente conexe:

  • “Euroluce” – dedicată iluminatului de orice tip, cu corpuri de iluminat exterior, interior, pentru iluminat stradal, cu energie solară, lămpi cu halogen, sisteme cu fibre optice etc;
  • “International Furnishing Accessories Exhibition” – accesorii, obiecte și ornamente, decorațiuni, țesături, acoperind toate stilurile, de la clasic la modern;
  • “Workplace3.0/SaloneUfficio” – dedicată spațiului de lucru, cu birouri, modele de mobilier folosit pentru săli de conferință, mobilier școlar, mobilier pentru spații publice etc;
  • “EuroCucina” – dedicată mobilierului de bucătărie;
  • “International Bathroom Exhibition” – expoziție internațională dedicată băilor, cu accesorii și mobilier practic dar și din ultimele tendințe;
  • “The SaloneSatellite” – expoziție dedicată creativității tinerelor talente.

România a fost reprezentată de 19 companii ce au expus într-un pavilion de aproximativ 580 mp cu brand-ul  „Romanian Furniture – Style, Comfort, Durability”, unde și-au promovat produsele cu scopul de a face cunoscute produsele românești și a crește volumul exporturilor în acest domeniu.

Cluster Mobilier Transilvan nu putea lipsi de la acest eveniment, din partea trustului participând o delegație formată din 21 de membrii (manageri, arhitecți, designeri, proprietari etc) ce au reprezentat 6 firme de mobilier din cadrul acestuia. Prezența lor în Italia nu a fost întâmplătoare , membrii cluster-ului având deja la activ mai multe evenimente la nivel înalt.

Pentru Cluster Mobilier Transilvan această participare la Salonul de la Milano a fost o bună ocazie de a prospecta piața internațională de mobilier, atrăgând în același timp atenția asupra celei din România. Deși prezenți doar ca vizitatori, membrii clusterului s-au aflat în compania celor mai importanți reprezentanți ai domeniului de mobilier, având ocazia să își consolideze parteneriatele externe, dar și să stabilească bune relații și potențiale colaborări cu noi firme.

Articol preluat de pe www.comunicatedepresa.ro

 

 

Lasă un răspuns