• Web Cube
  • Niciun comentariu

Cluj, hub-ul clusterelor din România și chiar din Europa de Est

Clujul devine hub-ul clusterelor de la nivel regional, atât ca număr de astfel de structuri funcționale, cât și ca proiecte dezvoltate.

Șase astfel de clustere s-au înființat în ultimii șapte ani în oraș: două clustere de IT, Transilvania IT (cunoscut și ca ARIES Transilvania) și Cluj IT, respectiv Mobilier Transilvan, Agro Transilvania, Clusterul de Industrii Creative și Transilvania Energy Cluster. În total acestea numără peste 500 de membri, în special companii, dar și universități și administrații publice locale.

Reprezentanții clusterelor spun că Clujul este cel mai dinamic oraș din România și chiar din Europa de Est la acest capitol: „Asta dacă avem în vedere numărul de clustere funcționale, proiecte, dar și activitate economică generată în jurul clusterelor”, ne-a declarat directorul Transilvania IT Cluster, bianca Muntean.

În ultimii ani ani, Clusterul Mobilier Transilvan, spre exemplu, a sprijinit modernizarea a șase unități de producție a firmelor membre, dar și realizarea a două laboratoare de lucru.

La rândul său, Transilvania IT Cluster a lansat proiectul Transilvania Digital Hub, care promovează digitalizarea companiilor din domeniul producției, cu ajutorul unor produse realizate de companii membre.

Clusterele, liantul dintre start-up-uri și companiile cu know-how

Rolul clusterelor nu este încă pe deplin cunoscut, chiar dacă firmele care colaborează cu astfel de structuri au mai multe beneficii.

„Pune în legătură directă start-up-urile împreună cu companiile mature, iar acestea pot să beneficieze de expertiza și experiența acelor companii în timp ce își construiesc un business, o afacere, în timp ce își caută diverși furnizori sau piețe. Un alt exemplu de serviciu este acela al unor cursuri de dezvoltare a unor abilități atât tehnice, cât și soft skills, cursuri de comunicare, de leadership. Clusterele cunosc foarte bine sursele de finanțare, beneficiază și de rețele foarte extinse internaționale în care pot să fie introduși actorii de pe piața locală și regională”, a declarat directorul executiv al Transilvania IT Cluster, Bianca Muntean.

Pe de altă parte, clusterele clujene au lansat recent trei propuneri de politici publice pentru susținerea guvernamentală a digitalizării companiilor, un cadru legislativ mai favorabil start-up-urilor și certificarea produselor românești. Clusterele derulează mai multe proiecte dedicate start-upurilor.

„Avem programe de formare, sunt cursuri de atreprenoriat, dar avem și posibilitatea uneori să le finanțăm, cum am făcut anul trecut. Și sunt 49 de tineri la început de drum, tineri din punct de vedere a carierei de antreprenori și care beneficiază de 36.000 de euro fiecare, plus de suport în implementarea propriei afaceri”, a declarat directorul Clusterului Mobilier Transilvan, Ciprian Morcan.

Peste 400 de participanți, reprezentanți de companii și clustere din 22 de țări vor participa de mâine și până vineri la cea de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale a Clusterelor organizată la Cluj.

Peste 200 de persoane s-au înscris la o serie de întâlniri în care tineri antreprenori negociază, individual cu posibili parteneri de afaceri.

 

Articol preluat de pe ebsradio.ro

autor: Ovidiu Cornea

 

Lasă un răspuns