• CMT
  • Niciun comentariu

INTRIDE. Abilități sociale, digitale și ecologice pentru designeri inteligenți din sectorul de producție – discuții și masă rotundă

ELISAVA – Barcelona School of Design and Engineering, unul dintre partenerii noștri din proiectul INTRIDE, a dat startul activităților de testare a cursului pentru designeri elaboratat până acum în cadrul proiectului. În 9-10 februarie are loc kick off-ul procesului de testare, cu o serie de discuții la masa rotundă. Rita Almendra de la Universitatea FAU din Lisabona abordează, în contextul proiectului, tema competențelor academice în formarea designerilor, iar designerul Guillermo Santoma pune accentul pe creativitatea radicală.

În etapa de „Acțiune pilot”, curricula elaborată pentru un program de masterat primește feedback din partea mai multor echipe de studenți de la universitățile asociate proiectului. Echipa INTRIDE va putea apoi îmbunătăți programa de studiu și să o finalizeze până în decembrie 2022.

Proiectul INTRIDE are la bază constatarea că IMM-urile, în special cele care aparțin sectoarelor de producție tradiționale, nu au adesea seturi specifice de competențe – cum ar fi abilitățile digitale, abilitățile ecologice și abilitățile sociale – necesare pentru a activa procesele de inovare și transfer tehnologic care stau la baza circuitelor S3, de specializare inteligentă.

Principalele rezultate așteptate la finalul proiectului:

Crearea în colaborare a unui curriculum comun pentru un designer (pornind de la abilitățile de creativitate) cu abilități digitale, ecologice și mai ales sociale are ca scop crearea unui set echilibrat de cunoștințe pentru a satisface nevoile pieței muncii.

Alianța care reprezintă un triunghi de parteneri-cheie: instituții de învățământ superior, parteneri tehnologici (organizații / centre ale instituțiilor de cercetare în sine), clustere – reprezentanți ai mediului afacerilor) este cea adecvată pentru a atinge obiectivele dorite.

Lasă un răspuns