Activitățile clusterului din fiecare an sunt propuse de echipa de management, în funcție de nevoile și prioritățile exprimate de membrii CMT, în special de către firme. Pe lângă validarea din partea celor peste 80 de membri actuali, echipa de management a clusterului este certificată cu Gold Label de organismul european de evaluare a clusterelor, ESCA – European Secretariat for Cluster Analysis pentru „servicii de consultanță în managementul structurilor de sprijin în afaceri privind domeniul industriei mobilei – management de cluster”.
Cluster Mobilier Transilvan este membru fondator al Consorțiului Clusterelor din Transilvania de Nord (organizați în Asociația „Smart Trasylvania”), este parte a Asociației Clusterelor din România – CLUSTERO și activează în multiple rețele și platforme naționale și internaționale, precum ECCP – European Cluster Collaboration Platform și FWCP – The Furniture and Woodworking Cluster partnership .