• webcube
  • Niciun comentariu

Târgul Internațional de Industria mobilei, Prelucrarea lemnului și Exploatare forestieră – Expowood, ediția a XV- a – 2016

 

În perioada 20 – 23 aprilie 2016 Cluster Mobilier Transilvan, în colaborare cu membrii producători a participat  la Târgul Internațional de Industria mobilei, Prelucrarea lemnului și Exploatare forestieră – Expowood, Ediția a XV – a .

În vederea asigurării unei vizibilități sporite a clusterului prin participarea la eveniment a fost închiriat un spațiu expozițional în suprafață de 28 mp, spațiu care a fost împărțit și amenajat în 3 secțiuni:

Secțiunea office: amenajarea acestei secțiuni s-a realizat cu participarea membrilor clusterului, Martlex Impex S.R.L și Antares România S.A.
Secțiunea de cameră de zi: pentru amenajarea acesteia au fost utilizate obiecte de mobilier și decor primite de la: Eurocomfil, Antares România S.A., Gere&Co și Ax Perpetuum Impex S.R.L.
Secțiunea de gradină: pentru amenajarea acestui spațiu au fost folosite obiecte de mobilier din plastic ale Napochim S.A.
Deasemenea, în interiorul standului au fost expuse o serie de materiale de promovare a clusterului și a evenimentelor organizate de către acesta precum și materiale promoționale primite de la membrii care au contribuit la amenajarea standului.

Pe tot parcursul programului de vizită al târgului prezența la standul clusterului a fost asigurată de către membri ai echipei de management a CMT, cu scopul de a promova clusterul ca entitate asociativă, dar și fiecare membru în parte, în funcție de particulartățile fiecărei discuții purtate cu persoanele interesate. În decursul celor 3 zile și jumătate de târg membrii delegației au stabilit contacte și au furnizat informații despre membrii, produsele și serviciile acestora cu un număr de aproximativ 70 de vizitatori ai standului.

Pe lângă activitatea desfășurată în cadrul spațiului expozițional, membrii echipei de management au participat și la următoarele evenimente:

Miercuri, 22 Aprilie – deschiderea festivă;
Joi, 21 Aprilie – ziua clusterelor, în cadrul evenimentului, managerul clusterului, domnul Ciprian Morcan a susținut o prezentare intitulată ”Inovare în industria mobilei prin structuri asociative (cluster / pol de competitivitate)”;
Vineri, 22 Aprilie – Expoziție – Restaurarea lemnului și a mobilei, în cadrul Facultății de Inginerie a Lemnului din Brasov.
Prin prisma contactelor stabilite pe parcursul celor 4 zile cât și prin vizibilitatea obținută datorită numărului mare de participanți, evenimentul a fost benefic atât pentru cluster cât și pentru membrii acestuia.

Lasă un răspuns