Clusterul clujean pentru dezvoltarea resurselor umane din domeniul tehnologiei a fost răsplătit cu medalia de argint pentru rezultatele obținute în management.
Distincția a fost acordată iTech Transilvania (ITT) în urma unei analize a activității realizată de Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor, și poziționează Clujul la același nivel cu Regiunea Ilfov, după ce clusterele Mobilier Transilvan și AgroTransilvania au primit aceeași certificare. La nivel național sunt opt clustere de argint (Ilfov, Cluj – câte 3, Timiș, Covasna).
„Chiar și cu resurse limitate, în cadrul acestor clustere de argint au fost dezvoltate programe și proiecte care contribuie la creșterea performanțelor companiilor membre, într-un context național, mai degrabă defavorabil, din cauza lipsei unor politici și instrumente financiare și nonfinanciare specifice.
Cu toate acestea, România se poziționează pe locul II în Europa, după Germania, în ceea ce privește numărul entităților cu etichetă de argint, iar acest rezultat ne încurajează să continuăm colaborarea cu membrii noștri și cu alte clustere pentru a transforma orașele României în orașe cu adevărat inteligente”, a spus Voicu Oprean, președinte ARIES Transilvania, asociație sub umbrela căreia este ITT.
Activitatea ITT a fost analizată în baza a 31 de indicatori specifici. În acordarea distincției au contat și proiectele elaborate de ITT în parteneriat cu alte clustere clujene în domenii precum eficiență energetică, smart furniture, agrobusiness.
ITT a fost constituit în Regiunea Nord-Vest (RNV), având printre membri organizaţii din Cluj şi din Bihor. Clusterul are 55 de organizații membre (IMM-uri, universităţi, administraţie publică locală, asociaţii nonprofit). Clusterul îşi propune formarea resurselor umane din domeniul tehnologiilor avansate în RNV, respectiv în zonele metropolitane Cluj-Napoca, Oradea şi Baia Mare.