Vizită la laboratoare de testare a unor noi produse de mobilier în timpul misiunii economice din Croația, aprilie 2017

  În perioada 24-26 aprilie 2017, Cluster Mobilier Transilvan, în parteneriat cu Centrul de Transfer Tehnologic CENTI Cluj-Napoca (în calitate de organizație Enterprise Europe Network), au organizat o misiune economică în Croația, având următoarele obiective: dezvoltare de parteneriate strategice, schimb de experiență și inițierea unor propuneri comune de proiecte. Delegația clusterului a fost condusă de…

aprilie 26, 2017
Niciun comentariu
Misiune de internaționalizare pentru membrii CMT la Târgul OTTHON Design din Budapesta

  În perioada 05.04.2017 – 09.04.2017, Cluster Mobilier Transilvan a fost reprezentat de managerul tehnic, domnul Ede Balint, la Târgul OTTHON Design din Budapesta. Prin participarea la acest târg s-a urmărit reprezentarea produselor firmelor membre, stabilirea de contacte cu întreprinderi care ar putea să fie interesate de produsele acestora şi obținerea informaţiilor despre posibili furnizori pentru…

aprilie 10, 2017
Niciun comentariu
CMT explorează posibilitatea de a participa la următoarea ediție a Salonului Mobilei de la Milano, Italia

În perioada 06 – 09.04.2017 o  delegație a Cluster Mobilier Transilvan a fost prezentă la Milano, pentru a vizita târgul ”Salone del Mobile 2017”, având următoarele obiective: Documentare cu privire la nivelul târgului în ceea ce privește: Noi tipuri de materiale folosite în industrie; Noutăți în materie de design și funcționalitate; Bariere de intrare pe…

aprilie 9, 2017
Niciun comentariu
Cluster Mobilier Transilvan – Cluster inovativ de interes european

Voință și dârzenie pentru inovație Pornind anul 2015 cu pași mărunți și sfioși pe plan financiar, Clusterul Mobilier Transilvan a ajuns în 2016 să atingă o nouă treaptă prosperă, concretizându-se în noi proiecte și relații de succes cu parteneri din străinătate. Pe scurt, acest an a fost cel al pregătirilor și al unui start către…

martie 10, 2017
Niciun comentariu
Managerul CMT a participat la 16 sesiuni de matching la Târgul pentru IMM-uri Coreea-România 2016

  În perioada 07.10 – 13.10.2016, domnul  Ciprian Morcan, având funcția de  manager general, a reprezentat Cluster Mobilier Transilvan la evenimentul 2016 Korea-Romania SME’s Fair. Misiunea economică a cuprins participarea la evenimente oficiale, susținerea de prezentări, vizite la institute de cercetare, centre de training și formare profesională, schimb de experiență prin vizite la IMM-uri, precum și…

februarie 10, 2017
Niciun comentariu
EU Cluster Matchmaking Event: New opportunities for european cross-sectoral collaboration and growth

  În data de 29 noiembrie doamna Diana Morcan, având funcția de asistent de cercetare economist în relații economice internaționale a reprezentat Cluster Mobilier Transilvan la evenimentul ”EU Cluster Matchmaking Event: New Opportunities for European Cross-Sectoral Collaboration and Growth”, cu scopul: Identificarea de parteneri cu experiență relevantă în cercetare cu aplicare în industria producției de…

februarie 10, 2017
Niciun comentariu
Târgul Internațional de Industria mobilei, Prelucrarea lemnului și Exploatare forestieră – Expowood, ediția a XV- a – 2016

  În perioada 20 – 23 aprilie 2016 Cluster Mobilier Transilvan, în colaborare cu membrii producători a participat  la Târgul Internațional de Industria mobilei, Prelucrarea lemnului și Exploatare forestieră – Expowood, Ediția a XV – a . În vederea asigurării unei vizibilități sporite a clusterului prin participarea la eveniment a fost închiriat un spațiu expozițional…

februarie 8, 2017
Niciun comentariu
Clujul are trei clustere ”de argint”: iTech Transilvania, Cluster Mobilier Transilvan și AgroTransilvania Cluster

iTech Transilvania, clusterul clujean pentru dezvoltarea resurselor umane din domeniul tehnologiei, a obținut la finalul săptămânii trecute, medalia de argint pentru rezultatele obținute în managementul clusterului. Distincția a fost acordată în urma unei analize a activității, realizată de Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor, și poziționează Clujul la același nivel cu regiunea Ilfov, după ce clusterele…

mai 16, 2016
Niciun comentariu
Clujul se bate cu Ilfovul la înființarea de clustere

Clusterul clujean pentru dezvoltarea resurselor umane din domeniul tehnologiei a fost răsplătit cu medalia de argint pentru rezultatele obținute în management. Distincția a fost acordată iTech Transilvania (ITT) în urma unei analize a activității realizată de Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor, și poziționează Clujul la același nivel cu Regiunea Ilfov, după ce clusterele Mobilier Transilvan…

mai 16, 2016
Niciun comentariu