• webcube
  • Niciun comentariu

Masele plastice pentru industria mobilierului – sectoare complexe complementare în ”Cluster Mobilier Transilvan”

 

Datorită modernizării și tehnologiei inovatoare constante în industria mobilei, o varietate de materiale și materii prime dintre cele mai diverse au fost utilizate în vederea obținerii unor produse cu un design inovativ și funcțional. Utilizarea accesoriilor realizate din mase plastice și asocierea acestora cu produsele de mobilier au dovedit în timp că pot determina o reală diferențiere a acestora, pe piața de profil.

Conștientizând importanța maselor plastice în producția mobilierului modern, prioritățile investiționale stabilite prin Strategia de dezvoltare a polului ”Cluster Mobilier Transilvan” se bazează pe conceptul de complementaritate al partenerilor, care pune bazele unei inter-dependențe sectoriale de tipul mobilier-accesorii din mase plastice, de-a lungul lanțului de valoare al clusterului. În acest sens, trei proiecte răspund necesităților de cooperare la nivelul ciclului de producție mase plastice-mobilier din cadrul clusterului, în vederea scăderii costurilor de producție și al externalizării, a creșterii valorii adăugate și a îmbunătățirii performanței și a calității produselor. Toate acestea au condus la o dezvoltare sustenabilă a clusterului de mobilă.

Pe lanțul de valoarea, parteneriatul Napochim – Ax Perpetuum, prin proiectul ”DEZVOLTAREA UNEI INFRASTRUCTURI DE AFACERI PENTRU PRODUCȚIA DE ACCESORII DIN PLASTIC PENTRU MOBILIER”, are un rol important  în  fabricarea pieselor de mobilier din plastic și a accesoriilor din plastic necesare asamblării și finalizării produselor de mobilier de către ceilalți membri ai structurii asociative. Perioada de implementare a acestui proiect, precum si a celorlalte proiecte ce urmează a fi prezentate este 07.04.2014 – 31.12.2014.

Un rol asemănător îl are și parteneriatul Promtinter Expert – Ax Perpetuum prin proiectul „CREAREA UNEI NOI INFRASTRUCTURI DE AFACERI PENTRU PRODUCȚIA MASELOR PLASTICE NECESARE ÎN INDUSTRIA MOBILEI”. În cadrul lanțului de valoare,  aceste companii deservesc ceilalți producători de mobilă prin punerea la dispoziție a accesoriilor din plastic, fiind singurii producători la nivel de pol specializați pe acest sector, care își concentrează întreaga activitate în producția componentelor și accesoriilor mici din plastic destinate industriei mobilei.

Un rol important pe care aceste investiții îl joacă în interiorul polului este faptul că asigură transferul tehnologic prin introducerea în producție a rezultatelor cercetării dintr-un alt proiect din cadrul polului,  derulat în parteneriat de SC Proeli Concept SRL, Universitatea Tehnică Cluj – Napoca și SC Ax Perpetuum SRL, ”CERCETARE PENTRU PROIECTAREA ȘI REALIZAREA DE REPERE DIN MASE PLASTICE PENTRU INDUSTRIA MOBILEI”. Acest proiect este destinat cercetării-inovării în domeniul mobilierului, iar de rezultatele acestuia beneficiază toți producătorii de mobilă din cadrul Polului de Competitivitate.

Implementarea acestor proiecte, fundamentale pentru cluster în ceea ce privește dezvoltarea componentelor din plastic pentru industria mobilei și conduce la atingerea obiectivelor clusterului prin realizarea de investiții în infrastructura de producție mase plastice, în cercetare – dezvoltare – inovare și la dezvoltarea/modernizarea  capacităților de producție, crearea de tehnologii de prelucrare inovative și ecoeficiente, respectiv susținerea dezvoltării durabile cu impact asupra creșterii calității produselor. Cum,  proiectul de CDI asigură suportul de inovare în domeniul accesoriilor din plastic pentru mobilier, proiectele de infrastructură vor pune la dispoziția membrilor fluxurile tehnologice necesare realizării accesoriilor inovatoare din mase plastice.

Astfel, utilizarea maselor plastice în industria mobilei vine în întâmpinarea nevoilor producătorilor de mobilă din cluster și nu numai, care utilizează componente și accesorii din plastic, Cluster Mobilier Transilvan fiind un exemplu de bune practici în acest context.

Lasă un răspuns